
Cel mai important moment pentru companiile din ţara noastră, după
intrarea în vigoare a GDPR, a fost în 27 iunie, când Autoritatea
Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal
(ANSPDCP) a impus prima amendă, în cuantum de aproximativ 130.000 de
euro, pentru încălcarea regulamentului 2016/679 de către o instituţie
bancară, potrivit unui comunicat Deloitte.
La efectuarea unei
plăţi, indiferent dacă aceasta era iniţiată de un titular de cont la
banca sancţionată sau de către un terţ utilizator al sistemului de plăţi
interbancar, CNP-ul şi adresa plătitorului erau accesibile
beneficiarului plăţii prin extrasul de cont sau prin detaliile plăţii
oferite de bancă. În urma investigaţiei, ANSPDCP a concluzionat că
prelucrarea acestor date încalcă principiul data privacy by design,
conform căruia operatorii au obligaţia ca, de la momentul creionării
procesului de prelucrare şi până la finalizarea acestuia, să
implementeze măsuri tehnice şi organizatorice adecvate în raport cu
natura şi riscurile prelucrării, precum şi cu posibilităţile tehnologice
şi financiare, pentru a asigura respectarea GDPR, arată comunicatul.
Principiul data privacy by design – implicaţii juridice şi asupra sistemelor IT
Principiul
data privacy by design activează ca o umbrelă şi presupune încorporarea
celorlalte principii din GDPR sub o singură prevedere – spre exemplu,
principiul minimizării datelor. Conformarea cu data privacy by design
implică o etapă preliminară de evaluare a riscului prelucrării, prin
intermediul căreia operatorii identifică eventuale măsuri de
implementat. Mai mult decât atât, pe lângă evaluarea de natură juridică
(de exemplu, identificarea datelor prelucrate ca fiind necesare în
raport cu scopurile, perioada de retenţie, temeiul utilizat etc.), acest
principiu presupune verificarea temeinică a infrastructurii IT
(sisteme, aplicaţii etc.), urmată de remodelarea acesteia, în cazul în
care se identifică neconformităţi. Astfel, respectarea data privacy by
design nu se va putea realiza prin simpla adoptare a unor proceduri şi
politici, ci numai prin implementarea şi testarea periodică a bunei
funcţionări a modificărilor sistemice ce asigură respectarea
procedurilor şi politicilor în materie de protecţie a datelor.
Implementarea unui nou proces de business sau a unui nou software în
cadrul companiei ar trebui făcută cu sprijinul responsabililor de
protecţia datelor, arată sursa precizată.
În ceea ce priveşte
proporţionalitatea amenzii, este interesant de menţionat faptul că
încălcarea principiului data privacy by design este încadrată de GDPR la
o amendă de maximum 10 milioane de euro sau 2% din cifra de afaceri
globală anuală, şi nu la pragul superior de 20 de milioane de euro sau
4%. În plus, în individualizarea cuantumului amenzii, ANSDPCP a trebuit
să aibă în vedere numărul mare de persoane vizate – 337.042 – şi alte
aspecte, precum categoriile de date implicate, intenţia sau caracterul
neglijent al faptei operatorului, potenţiale acţiuni de diminuare a
prejudiciului suferit de persoanele vizate etc.
Ţara noastră, a doua cea mai mare amendă din Europa Centrală şi de Est
Raportată
la amenzile acordate în Europa Centrală şi de Est, sancţiunea impusă de
ANSPDCP este a doua cea mai mare după amendă emisă, după cea de 220.000
de euro din Polonia cu privire la cazul Bisnode, care utiliza date cu
caracter personal din surse publice fără respectarea obligaţiilor de
informarea persoanelor vizate. Astfel, în baza unui studiu efectuat de
Deloitte Legal în Europa Centrală şi de Est, cuantumul acestei prime
amenzi situează România în topul amenzilor acordate în acest prim an de
aplicare a GDPR. Studiul mai relevă că, în Bulgaria, cea mai mare amendă
nu a depăşit 27.000 de euro, în Ungaria, 40.000 de euro, iar în
Lituania, 61.500 euro.
Consecinţe în plan procedural şi judiciar
Din
datele oficiale comunicate de ANSPDCP, la finalul lunii mai 2019 se
aflau în desfăşurare aproximativ 1.000 de investigaţii şi este de
aşteptat ca entităţile ce vor fi supuse unor sancţiuni şi măsuri
corective să conteste în instanţă aceste decizii.
Contestaţiile
înregistrate pe rolul secţiilor de contencios administrativ şi fiscal
ale tribunalelor suspendă doar plata amenzii, nu şi obligaţia de a
aplica măsuri corective, aşadar cel mai probabil acestea vor fi dublate
de cereri de suspendare a măsurilor corective, în temeiul prevederilor
din Legea contenciosului administrativ, arată reprezentanţii Deloitte.
Sursa articol: Bursa.ro